Arde focu', da-i cu rocku'!

Prea multe postări nu prea o sa apară pe blogul ăsta , din motive de lipsă acută de inspiraţie. Pentru mine, inspiraţia este un lucru sacru: vine atunci cand nu te astepţi la ea (incredibil dar pe budă şi sub duş, această forţă misterioasă şi divină mă transformă pentru un moment într-un filozof consacrat .Şi cum vocabularul meu constă numai în 5 cuvinte din care 3 sunt în engleză iar 2 în română, veţi avea nevoie de goagăl trasleit pe care îl luaţi de aici. De azi într-o lună, va sta în puterea mea să decid dacă beau sau nu, dacă fumez sau nu, sau să vizionez filme deocheate (LEGAL!!!!!!!!!! Hooray!!!!) deşi asta nu mă preocupă. I want to break free, cum zicea răposatul nenea Freddie.
Sunt o melomană înrăită, spre disperarea părinţilor mei, care nu mai ştiu ce să mai facă cu mine pentru că zi de zi se sperie când dau drumul la televizor şi apare programul VH1 dat la volumul 45 – turbo sound. Mai pe scurt: cutremur de 5 grade pe scara richter. Până mai acu’ 2 ani ascultam ceea ce asculta toată Românica – melodii comerciale. Rock’u a intrat in rutina mea zilnică de când am început sa ascult primele melodii cu Red Hot Chili Peppers. apoi totul s-a extins pe rând: Metallica, Foo fighters, Guns ‘n roses, zdob şi zdub. Mai recent am înnebunit-o pe soră-mea cu întreg repertoriul U2. În fiecare zi am polemici aprinse cu ea, în privinţa potenţialului trupelor mele favorite şi ale ei. (de fapt a ei: GREEN DAY...pot să spun că am şi eu două melodii de la ei care îmi satisfac condiţiile). Marele meu vis este să merg la un concert adevărat a idolilor mei, spre bălmăjala lui soră-mea care zice că dau banii pe prostii, deşi ea nu s-ar reţine de la un concert Green Day.