De ce şi pentru ce trăim?

Încă din primii ani de viaţă, la vârsta fragedă a copilăriei, după primii paşi şi primele cuvinte articulate, cu primele propoziţii legate , începem să ne întrebăm ce e cu noi în lumea aceasta.
" De ce ?" Prima întrebare rostită cu scopul de a afla ceva! De a cunoaşte de a învăţa.
"De ce străluceşte soarele?" "De ce iarba este verde?" " De ce plouă? "De ce ninge? "De ce e cald?" "De ce e frig? " şi acest "De ce?" poate continua până ne potolim setea de cunoaştere. Şi întrebarea "de ce?" ne însoţeşte toată viaţa , până la adânci bătrâneţi... până la întrebarea finală:"şi totuşi...de ce murim?"

Cam aşa începe însăşi filozofia vieţii noastre. Fiecare răspuns primit ne produce o anumită stare de uimire (mirare), îndoială sau cutremurare, cum susţinea însuşi K. Jaspers cele trei cauze ale originii filozofiei.

Şi aceste stări nu pot fi posibile fără un element esenţial : comunicarea. Comunicăm cu cineva direct sau indirect, în mod voit sau nevoit, cu plăcere sau fără.
Rezultatul comunicări: bucurie sau supărare, pace sau frământări interne ale eului nostru, cunoştiinţă sau neştiinţă, stăpânire de sine sau agitaţie, blândeţe sau răutate,siguranţă sau nesiguranţă, iubire sau ură, plăcere sau lehamite, realitate sau ficţiune, adevăr sau minciună...adică vorba lui Platon "modul nostru de a trăi-filozofia".

Şi cum suntem înzestraţi cu capacitatea de a raţiona în interesul nostru de a trăi frumos sau urât , noi alegem modul în care vrem să trăim în lumină sau întuneric, înţelegând sau nu sensul şi scopul existenţei noastre.

Tocmai acest lucru ne deosebeşte de regnul animal sau vegetal.